Stiri

15 August 2018
Viorel Cataramă cere Tribunalului Bucureşti să anuleze unele prevederi din Codul Etic şi din Statutul PNL

Viorel Cataramă cere Tribunalului Bucureşti să anuleze unele prevederi din Codul Etic şi din

Viorel Cataramă a depus o cerere la Tribunalul Bucureşti prin care solicită instanţei anularea mai multor articole din Codul Etic şi din Statutul PNL care ar încălca prevederile constituţionale, deoarece îngrădesc dreptul la liberă exprimare, stipulat în Legea fundamentală.

Sursa: mediafax.ro

11:23h14 Februarie 2018

Mircea Cărtărescu a primit premiul Thomas Mann pentru literatură pe 2018

Mircea Cărtărescu a primit premiul Thomas Mann pentru literatură pe 2018

Mircea Cărtărescu a primit premiul Thomas Mann pentru literatură, una dintre cele mai prestigioase distincţii acordate în acest domeniu în Germania, iar scriitorul spune că se simte recunoscător pentru această onoare.

"Tocmai am primit, cu mare emoţie, vestea că sunt câştigătorul premiului Thomas Mann pentru literatură în 2018, unul dintre cele mai importante premii germane. Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a scris Mircea Cărtărescu pe contul său de Facebook.

Potrivit buchmarkt.de, Mircea Cărtărescu va primi premiul Thomas Mann pentru literatură - în valoare de 25.000 de euro - pe 17 noiembrie, în timpul unei ceremonii organizate la Theater Lübeck. Opera scriitorului român va fi prezentată de romancierul german Uwe Tellkamp.


Sursa : mediafax.ro
471.83 kb